Arhivele lunare: Decembrie 2010

Culorile unui nou început :)

Standard

Numărul VI al revistei noastre!

Septembrie m-a rupt de acasă și m-a adus la Suceava. E tot a mea. Mi-e tare drag tot ce am aici, Universitatea și colegii de facultate, amicii, străzile pe care obișnuiesc să hoinăresc și să-mi pun la punct gândurile, GIRB-ul aici pot enumera mai multe- revista „Basarabia”, conferințe, dezbateri, jocuri intelectuale și alte lucruri frumoase în care depun câte o fărâmă din mine, fetele mele, care dacă nu mă înțeleg se străduie să o facă 😀 ( Dinuța, Liudovica, Irina, Iness, Manana, Oxana), folk-ul și Odyssey– „substanța mea spirituală” 🙂 poate mi-a scăpat ceva, dar să știți că ador tot ce are tangență cu orășelul lui Ștefan ce Mare, cum o fi el cu gropi și drumuri proaste… Aici am ce face, chiar dacă mulți îmi zic că nu am văzut eu viață, că la Cluj, București, Iași, acolo, în orașele mari te poți realiza 🙂 Nu știu, eu și aici îmi găsesc ocupații după bunul meu plac. Important e să dorești să te miști, să te interesezi de ceea ce te privește, să îți alegi prioritățile 😉

Anul ăsta mă simt mai eu, simt că respir cu încredere, mi-a picat dragă viața, totul e mai colorat, deși nu mi s-a schimbat nimic radical și totuși e mai bine, mai liniștit lăuntric, mai plin dacă e să mă refer la programul zilnic al acestui semestru. Nu am avut o zi în care să zic: „ Azi dorm că nu am ce face altceva” … Câte un nimic, dar îl am de făcut 🙂 De la ore alergam la bibliotecă sau în oraș cu cereri, „chestiuțe” mărunte care nu se văd, dar fără de care nu s-ar realiza prea multe.

Anul universitar începe foarte diferit de anul I, deoarece acum am fost prinsă ca voluntară  în campania „Adoptă un boboc”. Împreună cu colegii mei din organizație am întâmpinat boboceii din Republica Moldova care au venit la studii la Universitatea „Ștefan cel Mare”din Suceava. Am avut cam două săptămâni în care am tot „adoptat” fete și băieți din Cahul și Chișinău, Bălți și Ungheni, Cantemir și Căușeni, Dondușeni și Fălești… O bună parte sau chiar cea mai mare dintre care nu au primit cazare în campusul universitar, fapt care a creat mai multe probleme, dar cu ajutorul Celui de Sus și a domnilor administratori s-a  rezolvat cam tot.

Urmează o serie de activități: Comemorarea soților Teodorovici- „Clopotul Învierii”, proiecția filmului „Nuntă în Basarabia”, Ziua Voluntariatului la Suceava, jocul intelectual „Ce? Unde?  Când?”, proiectul „Comunică și cunoaște”, am scos numărul VI al revistei noastre „Basarabia” etc.

Echiapa GIRB la CUC 🙂

Datorită unui amic am  avut și o minivacanță la Vatra Dornei, zonă de multe, peisaj excepțional, deși apucasem niște zile ploioase, cu ceață, dar asta e- ”natura nu are vreme rea / urâtă”, plus că această ieșire o pot numi și îmbinarea utilului cu plăcutul 😉

Au trecut clipele șiroi, s-au scurs momente frumoase, au fost și zile însorite, dar și ploioase, am avut pe cineva alături, dar am fost și singură, azi nu mai contează, căci am proiectat în minte imaginea unei fete cu ochii holbați, albaștri, uneori tulburi, fericită sau îngândurată, prinsă în jocul vieții, cu mulți oameni în jur 😉

Mă apropii cu pași grăbiți de Crăciun. Cea mai frumoasă din ocaziile de a fi în sânul familiei. Ador.

Nu pot să să nu vă spun și despre CD-ul „Povestitorul” semnat Odyssey, primit pe 17 decembrie în urma unui concurs inițiat de pe stradă. Fericită pentru că chiar nu mă gândeam să fiu printre norocoși, aici m-a ajutat sinceritatea, cred eu. Tot în seara lui 17 decembrie am fost și la concertul caritabil, la Vox la care drept bilet a fost o jucărie. La microfon au fost folk-iștii suceveni în mare parte- Ciprian Cotruță, Vasile Calancea, Liviu Bălan, Relu Calcea și Cristi Rangu. Au răsunat piese care au compensat seara trecută de la Fierărie ratată de mine 🙂

Urmează să  merg astăzi la Mircea Baniciu, să ascult pe viu „Cântecul Ceasornicarului”, „Cu tine în gând”, „Dacă ai ghici”, „Scrisoare de bun rămas” și altele… cu impresii revin poate vreodată.

Un sincer LA MULȚI ANI oamenilor planetei Pământ!

Crăciun fericit, lume!

Iarna mea…

Standard

Crăciun fericit, lume!

Cât e  de frumos acest început de iarna. E iarna mea pe care o așteptam de ceva timp. De fiecare dată visam că odată cu ninsoarea se va schimba ceva radical, va fi cumva altfel, dar nu avea să se împlinească. Ningea, mi-era frig, uram gheața, poleiul, gerul ce mă pișca de obrajii îmbujorați… Probabil nu mi-o doream atât de mult, poate nu făceam nimic, poate aveam „ochelari”, dar știu cu siguranță că complicam lucrurile care de fapt trebuiau să mă farmece.

Azi cerul e  darnic, e bun cu noi, cerne de câteva zile peste Suceava fulgi cuminți. Îi aranjează grijuliu pe fiecare  pe crăcile copacilor, pe acoperișuri, aruncă fulgii pe străzi. Îmi place la nebunie scârțâitul pițigăiat al zăpezii sub tălpile trecătorilor.

Tot mai des prin Universitate se vad cete de colindători. Cât de mult mă bucură că mai  e vie o parte din noi, că nu se uită tradiția, că tinerii țin din suflet la lucrurile autentice, care ne caracterizează pe noi, ca români, în întreaga lume.

Aud lumea discutând despre cum vor sărbători Revelionul și celelalte sărbători de iarnă. Mare majoritate aleg să închirieze un local, care mai de care, mai fițos, mai nu știu cum, amici, iubiți, frumos, de ce nu,  la timpurile care le trăim… Dar eu nu mă încadrez în această categorie, eu prefer să fiu acasă, cu cei dragi, să ciocnim tradițional pocalele, să glumim și să ne împărtășim realizările anului care s-a scurs. Poate e banal, dar nu ridicol.

La Mulți Ani tuturor!

Sărbători fericite Sucevei, care  e deja a mea! 😉

Vacanță relaxantă colegilor.

Un An Nou Fericit fetelor mele, să ne aducă 2011 liniște acasă, pace în suflet, sănătate în corp și minte 😀

Un „soț” cât de curând ”miresei noastre moldave” 🙂

Un An Nou rodnic 🙂

dispoziția unei zile…

Standard

Azi nu îmi vine nimic să  scriu,

Azi tac sau dorm nici nu mai știu,

Pe fețe și-n ochi, și-n jur e pustiu,

Nu-i cerul senin și nici cenușiu.

 

Azi vreau să simt zăpada iernii,

Să stau în liniștea mea mută…

E adormit în mine-un vierme,

Azi amintirea mi-e pierdută…

 

Azi lumea poartă o grimasă,

Omul e ca soarele cu dinți,

De la o vreme nu-mi mai pasă…

Căci adevărul  e la sfinți…

 

Uitasem să vă zic…

Standard

Atât de multe s-au întâmplat în ultima vreme… Puțin am apucat să scriu, mai multe am făcut 🙂

Cu Nap și Take

Nu știu ce a fost mai înainte, dar amintirile timpului trecut apropiat  mă duc la „Nuntă în Basarabia”… Comedia romantică care m-a marcat nu doar prin subiect, prin sala plină care sorbea fiecare moment amuzându-se de limbaj și formulările personajelor- Senea, Vlad, Vica 😉 , dar cred că mai cu seamă prezența celor care au contribuit direct la nașterea acestui produs- domnul regizor Nap Toader și actorul Constantin Take Florescu. Două zile de proiecție coordonate de noi, cei de la GIRB, zic eu că ne-a ieșit bine 🙂

Abia aștept seara lui 26 brumar. Merg la lansarea albumului „Povestitorul” a trupei Odyssey, cea care mă leagă de Suceava. Cea care  turna mister și cântec zilelor de joi de la Fierărie. La Vox mă așteptau „Călătorul” (cea de care urma să mă îndrăgostesc zdravăn ;)), „Hoțul de vise”, „Povestitorul”, energie și ei pe scenă… Păcat, nu pot transpune în cuvinte ceea ce mă stăpânea…

Nu reușeam să mă învârt că venise deja dimineața, duminică, sfârșit de  noiembrie, zi foarte importantă,  cea de 28- Mergem la VOT. La Iași toată lumea. De fapt nu prea toată, doar cei care nu au avut ce face altceva decât să se plimbe, că cei care au rămas aveau chestii foarte importante. Pițipoancele erau după vreo seară de Babylon sau alt rahat de acest gen, alții nu au vrut să-și deranjeze prea tare curul de prinți / prințese pentru un simplu vot. Doar sunt tineri și frumoși, doar nu au grija unui viitor mai bun. Un viitor al neamului, al limbii, al unei generații mai „sănătoase”. Azi au iubire, distracție, o mamă sau tată pe care nu au / l-au văzut(o) demult, dar care le depun dorul și afecțiunea lunar, pe un card… Simplu mecanism… În fine, nu era acesta cel mai important lucru de menționat. Drum, ajuns, votat, drum acasă, așteptate… Dezamăgire, lacrimi, polemici, discuții, paradox- omizile primează, nu pot să cred, nu vreau să cred, speram la un mâine… Speranță spre moarte…

Hora Unirii

Dar mă mai ține ceva. Nu am de ce dispera. E ziua Națională a României. În acest an îi urez să crească, să fie MARE. Deşi într-un număr nu prea mare, noi am venit echipaţi cu steaguri, am cântat şi dansat Hora Unirii. Care și cum, unii au venit pur și simplu, eu am mers pentru că simt ceva pentru tot ce  e al meu, pentru tot ce e românesc.

Merg la ore. Plictiseală. Mă învârt ca într-un cerc vicios. Citesc, fișez cărți imbecile pentru un portofoliu. Gânduri împrăștiate. Nu vreau acasă. Nu înțeleg populația Patriei drogate, cum a putut să aleagă răul cel mai rău? 😦
Trece timpul. Realitatea ne aruncă în hăuri dacă nu ținem ritmul. Așa că sunt de asta dată la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava. Sute de spectatori, aplauze, emoţii şi mult entuziasm la spectacolul omagial „In memoriam Adrian Păunescu”, intitulat „La adio, tu…”, ce a avut loc pe data de 4 decembrie. A încântat publicul sucevean Dinuța noastră. Ne ridicăm moralul și pășim mai departe.

Am zburat o vreme. Nici nu am simțit câtă frumusețe i-a adus Sucevei iarna. Încântată după prima încercare de a patina. Cât e de simplu să fiu fericită, știu, îmi lipseau fulgii. Îmi lipsea gerul, erau prea mulți… Erau prea mulți „microbi” 😀

Fără nume…

Standard

De două ori pe aceeași greblă,

Pășește neamul adormit,

Se-apropie grăbit omida,

Și cerul parca-i înroșit.

 

Mâine-i șapte ca atunci,

Ca-n aprilu-nsângerat.

E decembre; sunt fulgi,

Dar El de sânge-i însetat…

 

Suntem cu lupii laolaltă,

Chiar de am vrut altceva,

Sunt proști, dar mulți pe altă parte,

De-această dată ce mai vrea?

 

Trezește-te, Tu Patrie adormită!

Te duci și vai! Jale mi-e de noi.

Nu îi lăsa puteri în mâini să prindă,

Nu vrem să fim iar slugă la ciocoi…

Un drum parcurs în doi …

Standard

Atunci în 1989, la 2 decembrie eu nu eram, dar aveam să apar peste 20 de zile 😀 voi ați mers la biserică ca să vă uniți în fața Celui de Sus destinele …

Tineri, nebunatici, îndrăgostiți și în așteptarea unei minunății de copilaș (adică e vorba de mine :D) ați ales să fiți împreună la bine și greu, la bucurie și necaz, neajunsuri și îndestulare. Așa a fost să fie, deși din câte am reușit eu să mai cercetez nu toată lumea vă susținea alegerea 😉

Dar peste 21 de ani eu pot să spun convinsă absolut, să va felicit și să va mulțumesc că ați clădit o cetate puternică. Acolo am găsit sprijin și dragoste, căldură și înțelegere, lumină și o bună educație. Astăzi, mămica și tăticul meu eu vă mulțumesc că îmi sunteți alături chiar dacă acolo, departe, acasă, unde e mereu cald și bine, unde mă așteptați …

Îmi sunteți drept modelul unei familii sănătoase din toate punctele de vedere și de fiecare dată când stau și meditez asupra bunătății, dăruirii totale, afecțiunii ce mi-o oferiți … mă gândesc eu oare aș putea să fiu măcar un pic ca voi?

La Muți Ani scumpii mei încărunțiți!