Arhivele lunare: Aprilie 2011

simplu

Standard

lucrurile frumoase sunt simple, cel puțin mulți susțin această idee. un film, o carte, un zâmbet, o piesă de teatru, o dimineață scăldată de razele neobositului soare, un apus aurit sau răsărit azuriu, un grai, care e doar al tău, al mamei, e cel  care te leagă de „rădăcini”, ceva ce ține de sfera realului, pentru mulți nesemnificative sau banalități aiurite, pentru mine, însă, acestea reprezintă componentele tărâmului moralo-spiritual.

încă ceva îmi încearcă gândul. mi-a venit odată în minte ceva. ceva ce ține de noi oamenii și tot ceea ce facem, ce ni se întâmplă de zi cu zi. un mecanism. dintr-o dată am spus – totul în viața noastră e  ca circuitul apei în natură. de ce? simplu, simplu și posibil banal. pentru că nimic nu e la voia întâmplării. toate au „un germene” de la care pornesc. ulterior prin muncă, ardoare, timp – ceea ce își propune individul își produce roadele, aici asocierea e directă cu ploaia, care are și ea de parcurs un drum de „maturizare” – de la vapor la strop, simplu, dar nu ridicol…

Kolozsvár

Standard

Noros.

Plouă. Plouă cu răutate, cu noroi, cu minciuni. Și soarele e cu dinți de fier și străzile sunt perfide. Pereții au urechi. Oamenii roiesc ca niște marionete trase de fir. Cine mi-a furat liniștea? …

Frig.

Rece în măduva oaselor. Rece în substanța cenușie. Rece în spate…

Strig.

Mă enervează tot ce mă înconjoară. Nu, nu am probleme psihice. Mă irită omuleții zâmbitori. Mă amuză grimasele ce le întâmpin la fiecare colț de stradă… Vorbă. Multă vorbăraie. Bârfe. Oase spălate.

Finiș.

Bagaje. Bilet. Tren. Noapte. 7 ore și Cluj. Și aici rece, dar la propriu deja. Cea mai mare parte a săptămânii am prins-o alintându-se sub stropi cuminți… Păpușele și acolo sunt bine dresate. Zâmbesc, e bine, nu ai treabă cu ei… Ești invizibil. Nu te întâmpină nimeni pe la răscruci cu „priveturi” tâmpite…

Pe lângă orele care le-am petrecut alături de alți colegi din toate colțurile țării cu care am participat de Simularea Parlamentului European, ediția a IV-a, de la care am cam chiulit 🙂 … am reușit să mai vad câte ceva din ceea ce înseamnă Cluj…

Dacă vrei să simți că ai pășit în Europa, mergi la Cluj (părerea mea, poate subiectivă din anumite considerente ;))

Îngrijit, aglomerat, de numai bine să te pierzi în mulțime, dinamic, treaz/viu, multicolor… Să vrei să te plictisești, că nu ai cum 🙂

Teatru, muzeu, plimbări pe străzile interminabile, grădină botanică, cinematograf toate îți stau la dispoziție, doar e bine să mai ai și ceva bănuți cu tine 😉

Ce m-ar face să mai revin în Kolozsvár? 1- Belvedere… 2-ciocolata fierbinte, care e pur și simplu bestială…

Și iar mă fură timpul acasă.

Pentru că acasă e cel mai bine… Și pentru că aici am două ghemulețe dragi și un gândac 😀

O simțire – românească!

Standard

O stare… O mie de stări într-una… O liniște țipătoare, o împrejurime seacă, mulțimi sterpe. Evadez. Ce bine că am căști 😀

Ce bine că îi am/avem pe ei. Pe cei care au transpus în cântec simțirea românească – Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Ieri, azi, mâine, fericită, înlăcrimată, tristă, zburătoare, senină le ascult piesele. Multe dintre ele mă tulbură. Mă fac să mă simt neputincioasă. Ei au cântat despre graiul nostru românesc, despre suveranitate, despre malurile Prutului, despre frăție, despre aceeași țară despărțită de niște lichele și care nici acum, după aproape 20 de ani nu își poate reveni din „somnul cel de moarte”…

Mă doare că oamenii sunt prea pustiiți, prea „goi”, prea materialiști, prea „ca oaia care pleacă capul în jos”, se conformează prea ușor, stârpesc ceea ce ar fi trebuit să iubească la nesfârșit, îți găsesc în fiecare clipă noi zei și noi idealuri, nu își pun întrebări, nici nu se complică să răspundă la multe care îi privește oarecum, suferă de o halucinație, indiferență și de somn liniștit.

Sunt și eu tânără. Am și eu prieteni, mă distrez, merg la piese de teatru, ador drumețiile, întunericul și albușul lui decembre, dar pe lângă toate acestea, care cu fiecare zi sunt ba mai multe, ba mai puține, am ceva stabil, am un fundament spiritual, care mă însoțește, de fapt e o parte a eului meu…

Da. Știu. Pe mulți îi deranjează „tricoloarele mele”, dar asta e – „Trei culori și-o singură iubire”…

Știu că nu schimb prea multe, dar vă îndemn să ascultăm ce au cântat ei, să privim în jur și să holbăm larg ochii, dacă tot suntem înzestrați… Poate eu nu, dar dacă vei fi și tu, el, ea, noi, voi, poate astfel „BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC” nu va rămâne doar o campanie, ci va deveni o realitate, un vin împlinit a celor doi frați. Limba română va fi limba de stat nu doar în acte. Românul să rămână a fi frate și nu țigan, dar moldoveanul – român, nu rusofon sau mai noi „maldavan”. Chișinăul să nu mai fie confundat cu Cernăuțiul…

P.S –  „Cine nu reține cursul istoriei riscă să o repete!”

Citește restul acestei intrări

„Mută virgula” vs Alternosfera mea :)

Standard

Va fi sau nu? Reușim sau nu? Cunoaște Suceava Alternosfera?  

Multe întrebări. Mediatizare. Pesimism din partea unora care, ba nu le convenea localul, ba că nu va fi public. Dar în pofida tuturor impedimentelor concertul a fost stabilit pentru ziua de 2 aprilie, Discotheque Vox.

Nu am avut ocazia până acum să îi ascult live, a fost prima oară, dar sper că nu cea din urmă.

Nu am trăit nimic mai tare. Atmosferă fierbinte – la propriu și figurat, sala arhiplină și un public extraordinar. Plăcere dublă – fac și pe celălalt mal muzică de calitate 🙂

Până să le prind gustul lor eram rezervată în ceea ce privește muzica rock. Îmi părea o zbierătură. O îmbinare zgomotoasă, deloc armonioasă, ba chiar deranjantă de ceva cuvinte pe care nu le deslușeam și melodii greoaie. Acum… Acum îi pot asculta la nesfârșit.

Transmit un mesaj, expulzează o energie nebună, parcă ai fi drogat, beat, dus, deși ai servit înainte de concert suc, sau poate sucurile sunt astăzi altfel 😀

Și azi mai simt vibrațiile „Orașul(ui) 511”,  „Drumuri(lor) de noroi”, „Flori de mai”, „Femeia nordului”, „Mută virgula”.

O stare ciudată – ochii roșii de la fum, vocea, de ea nu mai spun nimic, în căști aceeași nebunie, aceeași voce halucinantă, aceeași…

P.S – Ludmila, acum nu am să mai râd când am să văd capetele antrenate într-o furtună de nebunie rock 🙂

„Mută virgula”… Obsesia mea

Transnistria – un proiect fără viitor

Standard

Odată Transnistria ne va costa prea mult, ne vor băga-o  pe gât…

Grigore Vieru

Actualmente Vasile Efros este prodecanul Facultăţii de Istorie şi Geografie din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, atunci a fost martorul evenimentelor tragice din ‘92 din Tiraspol. Acum când punem în discuție acest subiect din domnul solid cum îl cunoaștem, dumnealui devine un suflet și un șir de emoții care nu sunt greu de regăsit în fiecare cuvânt sau în tăcerea unui simplu om care a fost martorul scrierii acestei pagini din istoria neamului nostru.

 

O – Ce  s-a întâmplat, de fapt, în martie 1992, și cine e de vină pentru acest eveniment din istoria Republicii Moldova?

V.E – În martie 1992 a fost, de fapt, o finalitate a unui proces care a început la finele anilor `80, ca urmare a luptei de eliberare națională care s-a produs în Republica Moldova, dar nu doar la noi, ci luând forma unei mișcări în toate fostele republici unionale ale URSS-ului. E o finalitate râvnită a unui proces vicios și căruia i se opuneau elementele conservatoare, preponderent, de natură rusofone, care nu își doreau destrămarea URS(S)- ului. În cele din urmă s-a dovedit că aceste forțe „malefice” erau susținute de brațul puternic moscovit, forțele imperiale. În atare condiții acestea au declanșat conflictul militar pe Nistru, din câte știu eu demarând în zona orașului Dubăsari, în martie 1992. Ulterior, „linia frontului” deplasându-se spre sud – zona Tiraspolului, Chițcani, Tighina, Copanca, poate mai puțin. O asemenea situație era previzibilă pentru că „mama slăbită” se transforma într-un cadavru. Eu cred că acesta a fost un conflict ruso-moldovenesc sau viceversa, pentru că, pe de o parte erau poziționate forțele Republicii Moldova, adică armata acesteia, formată majoritar din voluntari, dar pe cealaltă era armata rusofonă în care cuprindea elemente transnistriene susținute de cazaci veniți din Rusia, care îi și înarmase, dar la care se mai adăugau și unitățile militare rusești / sovietice, care erau amplasate în zona cu pricina.

O – Care sunt în opinia dumneavoastră imaginile de neuitat ale conflictului / războiului transnistrian?

V.E – Trebuie să spun că în acel moment mă aflam la Tiraspol. Făceam naveta, mai bine spus, Chișinău – Tiraspol, pentru că aveam serviciu, eram prodecan la Facultatea de Geografie  a Universității de Stat din Tiraspol. Vedeam în fiecare zi ce se petrecea și imaginea complexă o pot rezuma la două elemente importante: prima mi se conturase după ceea ce vedeam la Tiraspol, adică cazaci înarmați pe străzile orașului, am văzut chiar și coloane cu sicrie ale celor căzuți pe „linia frontului”, fie cazaci sau transnistrieni și a doua se leagă de ultima zi a acestei pagini negre, dacă nu greșesc, era o zi de mai când mergeam spre capitală cu trenul Odessa – Chișinău și am prins luptele care se dădeau în Tighina. Pe de o parte  era Cetatea Tighina dinspre care se trăgea, din stânga, unde era depoul cu vagoane, de asemenea veneau sunete de împușcături. Trenul a oprit pe podul de pe Nistru pentru că nu putea să avanseze din cauza tirurilor de mitraliere, care veneau din ambele părți. Groaza, în sine, am văzut-o chiar în vagonul în care eram. Toți oamenii de teamă se culcaseră sub scaune. Nu i-am văzut la față pe cei care trăgeau din arme, dar șuieratul gloanțelor se auzea de departe. Pe podul rutier dinspre Tighina spre Tiraspol am văzut ambulanțe, tanchete care se deplasau foarte repede, probabil aveau răniți pe care îi transportau. Trenul a trecut ușor și a staționat la Varnița pentru câteva clipe. Aici am avut senzația că se regăsesc imagini din filmele despre război ce le vizionasem anterior, în care unii urcau, alții coborau, militari mișunau în stânga și în dreapta, se mai auzeau rafale de mitraliere în zona elevatoarelor de la Varnița. Trenul și-a continuat calea, oamenii se liniștiseră, dar domnea o liniște asurzitoare, suspectă, tulburătoare aș putea spune, citeam că le era frică în ochii celor care era alături de mine.

O – Ce adevăruri despre Transnistria au rămas încă în umbră?

V.E – Probabil sunt multe care nu s-au spus, dar care nici nu vor ieși la orizont. Aici mă refer la „ajutorul direct” pe care îl  acorda, de fapt exercitându-l Rusia în stânga Nistrului. Așa cum  nu vor fi elucidate niciodată elementele legate de participarea cetățenilor aceluiași neam unul împotriva celuilalt, chiar dacă unii sunt din stânga alții din dreapta unui râu.

O – Cum vă imaginați Dvs varianta definitivă a reglementărilor conflictului din stânga Nistrului, când și cum va fi ea realizată?

V.E : Înainte de a răspunde la această întrebare aș vrea să spun că am locuit la Tiraspol în perioada 1974-1991, deci 16 ani, cunosc realitatea de acolo, cunosc sentimentul pe care îl are populația de acolo față de tot ceea ce e moldovenesc, dar mai cu seamă românesc. Prin urmare, răspunsul meu este foarte clar – Transnistria niciodată nu îşi va dori o integrare în Republica Moldova, atât timp cât năzuințele acesteia vor fi pro-europene, deci este un proiect fără viitor!