Arhive pe categorii: Valori

Eu vreau!

Standard

Basarabie română,
Hai să dăm mână cu mână…

Sunt Olesea. M-am născut în spațiul cuprins între Nistru și Prut acum 22 de ani în urmă. Sunt studentă la Suceava. Cu o precizare – BURSIER AL STATULUI ROMÂN sunt. Nimic deosebit până acum nu am spus pentru că mii de studenți de dincolo de Prut vin în fiecare an „la Rominia”. Cei mai mulți vin aici fie pentru că dă bine să faci o licență/master în afară, fie că așa vor părinții sau pentru a-și lua pașaportul roșu  de la „țigani”. Aici ar continua o listă destul de stufoasă, dar nu este relevant acum să o fac. Atunci când spuneam colegilor că sunt din Basarabia, pe lângă „fain-ul” care mergea automat mai auzeam și niște replici atuncate din întunericul necunoașterii – „e rusoaică”.

Atunci când mă vedea lumea că port tricou pe care era imprimat mesajul „Basarabia e România” sau „Basarabia Pământ Românesc” simțeam mândria sângelui din mine. Citeau, reciteau mesajul, unii strâmbau dându-mi de înțeles că e discutabilă frăția, dar totuși e mai bine așa decât să îi aud pe unii punând semnul egalității între Chișinău și Cernăuți. O situație care nici până acum nu și-a găsit loc în capul meu a apărut o dată cu întrebarea adresată unei persoane născută și crescută în dreapta Prutului: „Ce știi tu despre Basarabia”? Răspunsul a fost unul care mi-a furat ceva timp până a-mi da seama că nu e o glumă: „Păi, ce să zic, nici nu prea știu unde se află”… Bun. O serie de explicații, discuție în urma căreia chiar am înțeles esența mai multor idei trasate în jurul istoriei („Cine își uită istoria riscă să o repete” sau  „Istoria reprezintă ceea ce suntem și motivul pentru care suntem așa”).

Recent am fost întrebată ironic de cineva dacă cred că e realizabilă Unirea. Răspunsul l-am conturat într-un zâmbet la fel de subtil și înțepat. Da, eu vreau să rupem frontiera. Vreau să nu mai existe acea distincție dintre „noi” și „voi”, „ aici” și „acolo”. Mi-aș dori ca la fiecare început de decembrie să nu ne poată cuprinde Alba Iulia în brațele sale, să fim mulți. Să fim împreună pentru că chiar suntem frați și nu „un fel de frați”.

Anunțuri

Frânturi din versul lui Adrian Păunescu…

Standard

Și dacă există ceve mai adânc decât frumosul, să mi-l arătați și mie 🙂 

L-am descoperit de ceva timp pe Păunescu… Să spun că îi ador creația, că mă furnică versul său e ca și cum nu aș spune nimic…

Am cules într-un mănunchi câteva rime, de ceea cu mare drag mă împart cu voi!

Iubiți-vă pe tunuri

Nu există propriu-zis experianță umană,

Nimic nu e valabil decât o singură dată,

Ca o seringă în vremea modernă,

Totul se aruncă după folosință,

Inclusiv dragostea unui poet

Citită în cărțile lui.

Poezia mea nu e  de dragoste, ea e dragoste,

Poezia mea de dragoste nu e inițiere,

În versurile mele nu veți găsi

Descrise somptuos

Pozițiile dragostei

Ca în manualele de pornografie indiană

Sau chiar daneză.

O, nu. Toată poezia mea de dragoste

E o imensă vatră de cenusă

La temelia unui rug

Ce arde încă.

Dacă tu ai dispărea

Dacă tu ai dispărea

Și din râsu-mi și din plânsu-mi

Te-aș găsi în sinea mea,

Te-aș zidi din mine însumi.

Perechea sălbăticită

Noi doi, numai noi

Ca-n povestea străveche

Puțini, totuși doi

Dar ce mulți ca pereche. Citește restul acestei intrări

O simțire – românească!

Standard

O stare… O mie de stări într-una… O liniște țipătoare, o împrejurime seacă, mulțimi sterpe. Evadez. Ce bine că am căști 😀

Ce bine că îi am/avem pe ei. Pe cei care au transpus în cântec simțirea românească – Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Ieri, azi, mâine, fericită, înlăcrimată, tristă, zburătoare, senină le ascult piesele. Multe dintre ele mă tulbură. Mă fac să mă simt neputincioasă. Ei au cântat despre graiul nostru românesc, despre suveranitate, despre malurile Prutului, despre frăție, despre aceeași țară despărțită de niște lichele și care nici acum, după aproape 20 de ani nu își poate reveni din „somnul cel de moarte”…

Mă doare că oamenii sunt prea pustiiți, prea „goi”, prea materialiști, prea „ca oaia care pleacă capul în jos”, se conformează prea ușor, stârpesc ceea ce ar fi trebuit să iubească la nesfârșit, îți găsesc în fiecare clipă noi zei și noi idealuri, nu își pun întrebări, nici nu se complică să răspundă la multe care îi privește oarecum, suferă de o halucinație, indiferență și de somn liniștit.

Sunt și eu tânără. Am și eu prieteni, mă distrez, merg la piese de teatru, ador drumețiile, întunericul și albușul lui decembre, dar pe lângă toate acestea, care cu fiecare zi sunt ba mai multe, ba mai puține, am ceva stabil, am un fundament spiritual, care mă însoțește, de fapt e o parte a eului meu…

Da. Știu. Pe mulți îi deranjează „tricoloarele mele”, dar asta e – „Trei culori și-o singură iubire”…

Știu că nu schimb prea multe, dar vă îndemn să ascultăm ce au cântat ei, să privim în jur și să holbăm larg ochii, dacă tot suntem înzestrați… Poate eu nu, dar dacă vei fi și tu, el, ea, noi, voi, poate astfel „BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC” nu va rămâne doar o campanie, ci va deveni o realitate, un vin împlinit a celor doi frați. Limba română va fi limba de stat nu doar în acte. Românul să rămână a fi frate și nu țigan, dar moldoveanul – român, nu rusofon sau mai noi „maldavan”. Chișinăul să nu mai fie confundat cu Cernăuțiul…

P.S –  „Cine nu reține cursul istoriei riscă să o repete!”

Citește restul acestei intrări

„NU TE FACE CĂ PLOUĂ”…

Standard

Nu am mai scris demult… Nu că nu aș fi avut ce spune, dar nu știam cu ce să încep. Ultima vreme o iau cam razna. Prea multe „adevăruri”, de fapt prea multe minciuni, iluzii. Dulci, frumoase, care mai și sună destul de binișor, dar toate au o limită, toate odată îmi sar în ochi și nu am cum să le ignor sau să mă fac „că plouă”, nu îmi stă în fire…

E martie. E miezul lunii. Acesta aduce cu sine ceva cu totul deosebit pentru cei ce poartă cu sine ceva românesc, sau cel puțin au ținut o carte de istorie în mână. 27 martie. Da, îmi cer iertare, poate sunt un pic demodată dacă cred că oamenii nu mai au altceva  a face, decât să știe ce a fost cu 93 de ani în urmă. Sper din tot sufletul să mă contraziceți. Dar până atunci am să vă spus ceva.

A fost o idee să facem o pagină mai specială în următorul număr al revistei „Basarabia” cu părerile unor colegi de-ai noștri referitor la ceea ce știu ei despre Republica Moldova / Basarabia, când și de la cine au auzit despre ea… M-am gândit că e chiar „o treabă” bună… Și poate a fost, dar acolo, undeva în substanța mea cenușie, doar atât. Să spun că am rămas profund dezamăgită, ar însemna să nu spun, de fapt, nimic.

Răspunsurile primite au avut aceeași finalitate pentru mine – lacrimi, doar că din două motive diametral opuse – 1. bucurie/mândrie; 2. perplexitate/ciudă.

Cum poți fi an terminal la Facultate și dai un răspuns atât de stupid – „Păi și eu mă întrebam, de unde voi cei din Republica Moldova știți limba română”… Nu am ce comenta. O las să cerceteze singură, dacă tot e anul III poate o ajută la licență?!

Cum poți spune că tu nici măcar nu știi să arăți Basarabia pe hartă și că habar nu ai  în ce zonă a Moldovei se află acesta?

Deși nu pot să nu spun că au fost și persoane care au spus că suntem frații și că suntem cu toții un neam. Că am învățat și noi poezia lui Eminescu, l-am citit pe Rebreanu și Blaga.

Republica Moldova sau Basarabia reprezintă o țară vecină,  geografic vorbind.  Dar oamenii de acolo îmi sunt frați, sunt  frati de-ai noștrii… Eu privesc Basarabia ca fiind parte din România și din poporul nostru… Timpul s-a jucat cu noi, ne-a despărțit, situația mi se asociază cu  doi oameni divortati  care și-au împărțit copii, asta mi-a spus o colegă…

Gust amărui… 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă. Am fi putut sărbători altceva…

Ceva din istoria Basarabia pentru cei care se întreabă de unde cunoaștem graiul românesc!

Citește restul acestei intrări

Grigore Vieru- „Rădăcina de foc”…

Standard

Astăzi, 14 februarie, o parte din membrii GIRB, sprijiniți de elevii Școlii Generale nr.9 „Ion Creangă” din Suceava am omagiatamintirea celui care  a fost „iarba, pentru că mai simplu nu putea fi” – Grigore Vieru. Ca și de fiecare dată, Biblioteca județeană „I.G. Sbiera” ne-a găzduit cu drag și bunăvoință evenimentul. Inițial am fost o mână de oameni, dar în cele din urmă simțirea fața de cel care a luptat pentru românismul de dincolo de Prut,  ne-a adunat grămăjoară. La manifestare a fost prezent poeții Mihai Sultana Vicol și  Ion Cozmei. Ambii l-au cunoscut pe vremuri pe Grigore Vieru. S-a vorbit frumos și nu doar, ei au fost printre firele românești care i-au devenit frați  după 1989.

Un emoționant recital de poezie din vasta operă a poetului ne-a amintit tuturor câtă simplitate și dragoste pot fi cuprinse în versurile – „Legământ”, „Scrisoare din Basarabia”, „Acasă”, „Formularul”, „Făptura mamei”, „Singurătate”. Emoții, lacrimi, amintiri, dar și o speranță că Vieru nu va fi pomenit doar cu ocazie speciale, ci va rămâne în eternitate prin vers, prin slovă, prin simțire. Astăzi am fi putut să fim ca mulți alții și să ne aruncăm în valul zilei „inimioarelor” ieftine, a unei sărbători articifiale (Valentine’s Day), dar noi am ales să punem un umăr în susținerea spiritualității noastre.

A devenit deja o tradiție ca la manifestările noastre și nu numai să ne cânte cea care e numită de mulți „floarea Basarabiei”- Dina Cepeliuc. De această dată a răsunat o piesă din repertoriul Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici, pe versurilescrise de poetul Grigore Vieru, intitulată – „Ultima oră! ”

La final ni s-au alăturat și grupul de copilași de la Școala Generală „Ion Creangă”. Pe fundalul minunatei și extrem de sensibilei melodii „Basarabie frumoasă”, cu tricolorul în mână și cu perechile de ochișori sticliți au pășit în universul în care dăinuia a liniște, a bunătate, a dor și dragoste, a admirație și a părere de rău, pentru că ne-a părăsit prea devreme, pentru că multe mai avea să ne zică.

Cu zâmbete pe chipuri, cu lacrimi scurse pe furiș, cu amărăciune, dar și cu mândrie, cu gânduri calde ne-am împrăștiat fiecare pe la casa sa. Îmi părea lumea, în urma acelor două ore dedicate „pontifului neamului românesc”,  un pic mai bună, mai cuminte, mai detașată de realitatea secolului XXI, cu îngeri și idoli destrăbălați, aruncați undeva de aripa visului. Bucuria că pe lângă Valentine’s Day și Halloween, sau alte nimicuri adoptate, există persoane și evenimente care merită omagiate, cântate și purtate în spiritele noastre, ale celor ce simt și iubesc tot ce e românesc.

pentru sprevest.ro

GIRB vă invită la manifestarea „Rădăcina de Foc” în memoria poetului Grigore Vieru

Standard

Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia (GIRB), în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei

“I.G.Sbiera” și Șoala Generală “Ion Creangă” din municipiul Suceava vă invită la  manifestarea “Rădăcina de foc”, dedicată poetului basarabean Grigore Vieru, care ar fi împlinit pe 14 februarie vârsta de 76 de ani.

Acțiunea se va desfășura în Sala de Artă “Elena Greculesi” din incinta Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera” în data de 14 februarie, ora 14 00. La manifestare vor participa oameni de cultură din orașul Suceava, personalități care l-au cunoscut pe Grigore Vieru.
Membrii GIRB, studenți ai Universității  “Ștefan cel Mare” împreună cu elevii Școlii Generale “Ion Creangă” vor face simțită prezența poetului prin poeziile și cântecele compuse pe versurile lui. Manifestarea are drept scop păstrarea vie a amintirii poetului român, născut în Basarabia, în cadrul culturii românești de pretutindeni.
Vă așteptăm cu drag!

Eminescu să ne judece…

Standard

Ce ne mai rămâne astăzi, ce ne rămâne să facem? Dacă ar fi să ies pe stradă într-o zi obișnuită și aș întreba ce reprezintă pentru români ziua de 15 ianuarie cu siguranță că vor fi și persoane care nu vor ști sau care vor spune că e o zi obișnuită. Mâine va fi una dintre ele…

Bădița Mihai merită aprecierea noastră fără vreo ocazie specială… Și nu pot trece să spun memorabila afirmație: „ Oare glorie să fie să vorbești într-un pustiu”.

Epigonii

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Liră de argint, Sihleanu, – Donici cuib de-nţelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale ne’nturnată.
S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

Eliad zidea din visuri şi din basme seculare
Delta biblicelor sunte, profeţiilor amare,
Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;
Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
Stă şi azi în faţa lumii o enigmă n’explicată
Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres…