aberație cu semn de întrebare…

Standard

secundele astăzi au mers de mână cu mine

prin ceața unei zile de marți

în atmosfera unui început de sfârșit,

în albul acestui prag de mileniu.

 

observ pictată roua pe tâmpla unui salcâm și

un geam ce privește înspăimântat trecătorii.

azi porii nu au chef să inhaleze mizeria aceasta greoaie

și nu-s plictisită, nici indiferentă, nici nostalgică nu-s.

azi sunt fericită prin a nu vrea nimic…

 

m-au dezgustat discuțiile sofisticato-filozofice

și chiar ochii albaștri nu-mi mai sunt dragi.

în cei verzi, negri sau căprui nu vezi decât adâncul amarului.

când ai citit ultima dată fericirea în ochii unui om?

 

aberez (cu un semn de întrebare aici)

Anunțuri

pași prin toamnă…

Standard

Oare de ce îmi plac poveștile și acum?! Poate de aceea că îmi place să mi le trăiesc… Anul trei de facultate a început fără mine, eu sunt spiritual alături de colegii și profesorii mei, că fizic, rătăcesc pe la poalele munților. Mă bucur de prima zăpadă, urmăresc ultimul drum al fruzelor moarte, sorb aerul viu și rece, savurez merele din copoacii semi-adormiți, zâmbesc cu fiecare bunicuță care îmi împărtășește povestea ei, mai senină, sau mai plumburie… Zilele acestea de ocombrie nici că se putea să le am mai nuanțate, mai vii…

Vreau și eu căsuță de lemn. Una caldă și plină.

Am avut vara mea :)

Standard

sesiune, gânduri, tristeți prăfuite, grimase, zâmbete jupite și o mică moarte – m-au alungat spre Sud… spre Sud-ul meu…

iulie, august și septembrie – lunile verii mele care se aștepta a fi una oarecare/obișnuită, cu liniște, cu mama, cu lumină și muncă. Munca fiind elementul esențial întru înnobilare 😀

uite că am subestimat eu posibilitățile destinului 🙂 că altcineva nu știu cine mi-ar fi proiectat o vară, una care să fie a mea… în care să nu fiu eu elementul de decor.

totul începuse foarte spontan. messenger, sms un telefon și eu plecat-am la Orhei 🙂 și ce mai săptămână am avut , mmm 😉 nu am să spun decât că am făcut multe chestii pe care nu le-aș fi făcut în orice altă ambianță, de aceea ar fi cazul să îi spun orheiencei mele – un GRAND MERCI :*

după superba săptămână cu adieri de veșnicie a trebuit să mă pregătesc pentru Tabăra de vară de la Sulina…

știam că vom fi vreo 200 tineri, studenți, voluntari și persoane care au tangență cu mass-media din Basarabia, știam că tema care va trebui  dezbătută era „România 2020”, dar nu știam că aceste zile îmi vor aduce atâtea  🙂

o mână zdravănă de prieteni noi (Ionuț, Viorica, Rodica, Mariana,  Ulia, Andrei, Ion), un brand – #cam25 :D, mare, plajă, zile, nopți albe, faleză, Tip-Top, All-chip, zâmbete, fluturași, nisip firbinte, conferințe (la care  eu am dat prea rar) :D… și acel „99 de cumătri”… cântec… în fiecare seară fredonam sub cerul acela fierbinte încă de la amiezi…

algoritm.

dimineață. dejun. plajă – oficial conferință :D… prânz, pe la băieți, iarăși plajă. cina sau somn 😀 … duș, ora de frumusețe și fuguța la Țip-Țopăăă :D… după care, dimineața pe răcoare ne prindea pe faleză, aceeși masă, aceleași aripioare și cartofi – băieții dejunează de două ori 🙂 somn – 1-2 ore 😀 și așa 7 zile! ehhh ce le-aș mai vrea înapoi!

cea mai frumoasă vară! formula e simplă – să am oameni fain alături, și eu îi am!

P.S a mai fost ceva deosebit în vara mea… ceva ce pășește cu mine în toamnă!

Piesa care îmi face gândul treaz să hoinărească prin amintirile acelui miez de gustar…

Povestea zăpezii

Standard

Atunci când omul e rău

de nu se mai poate,

Dumnezeu ne trimite zăpada!

Și prinde cerul să cearnă mărinimos –apa

mascată…

cu rol de bucurie – fulgii!

 

Apar peste noapte nămeți

Și omul devine mai om.

Merge afară cu puiul său.

Își mai dezgolește amintirile…

Apropie iernile copilăriei sale – se moaie,

Își amintește de mama sa,

de focul ce pâlpâie viu parcă și azi în vatra de-acasă…

răscolește.

Plânge.

 

Căci azi e altă zăpadă

Și mama sa nu  mai este, sau e ninsă de vremuri.

Aceasta e povestea zăpezii, –

Amintirea,care nu se topește sub intensitatea căldurii…

Dacă calci peste covorul imaculat fără nici un fior,

nu merită, sunteți de gheață,

dar zăpada și gheața, la un loc, sunt pericol.

Frânturi din versul lui Adrian Păunescu…

Standard

Și dacă există ceve mai adânc decât frumosul, să mi-l arătați și mie 🙂 

L-am descoperit de ceva timp pe Păunescu… Să spun că îi ador creația, că mă furnică versul său e ca și cum nu aș spune nimic…

Am cules într-un mănunchi câteva rime, de ceea cu mare drag mă împart cu voi!

Iubiți-vă pe tunuri

Nu există propriu-zis experianță umană,

Nimic nu e valabil decât o singură dată,

Ca o seringă în vremea modernă,

Totul se aruncă după folosință,

Inclusiv dragostea unui poet

Citită în cărțile lui.

Poezia mea nu e  de dragoste, ea e dragoste,

Poezia mea de dragoste nu e inițiere,

În versurile mele nu veți găsi

Descrise somptuos

Pozițiile dragostei

Ca în manualele de pornografie indiană

Sau chiar daneză.

O, nu. Toată poezia mea de dragoste

E o imensă vatră de cenusă

La temelia unui rug

Ce arde încă.

Dacă tu ai dispărea

Dacă tu ai dispărea

Și din râsu-mi și din plânsu-mi

Te-aș găsi în sinea mea,

Te-aș zidi din mine însumi.

Perechea sălbăticită

Noi doi, numai noi

Ca-n povestea străveche

Puțini, totuși doi

Dar ce mulți ca pereche. Citește restul acestei intrări

Răscolind prin file…

Standard

Ninge deja  a treia zi. Interesant se va păstra oare în amintrire acestă zăpadă?! 

O plimbare, două plimbări, trei plimbări, multe plimbări, fie prin ploaie, fie prin zăpadă, noroi sau prin frunze moarte. Și asta va deveni o filă din amintiri… O fată, două fete – amintire reciprocă, ca un poduleț – unde începuturile sunt într-un capăt unde e X și celălalt unde e Y. Podulețul fără sfârșit pentru că are doar mijloc!

Nu poți cere neutarea, îți cer doar ținerea de minte. Să mă păstrezi ca pe o cutie cu o pălărie demodată, acolo undeva în sertărașele memoriei tale și de fiecare dată când vei răscoli printre ele să te minuneze plăcut „cum de ai purtat așa ceva”…

P.S. Prieteniile se nasc și între oameni cu opinii diferite 🙂

ale mele trăiri…

Standard

aleargă pământul de sub picioare… soarele stă cimentat între norii somnoroși… 

nu mai am examene, s-au trecut toate. aș putea face orice. să merg la plimbare, dar nu am chef, să privesc un film, dar nu am stare, să gătesc ceva deosebit, dar nu vreau nimic… aleg căștile. cât de fidelă le sunt. o zi întreagă aceeași melodie. a ador, dar o urasc. mă răscolește. îmi încolțește liniștea.

soare, cer transparent, dar senzația ploii nu mă abandonează. da. știu. mi-e dor de liniștea mea, sau nu 🙂

cel mai mult nu îmi place când simt că mă destram, dar asta fac acum, conștient…

mi-e dor de tine…

așa cum ești… dor să mă iei de mână, să mă cuprinzi, să mă…

„ninunea ta tocilară” îți simte lipsa…