“Facerea de bine-f…. de mama”, aceasta ar fi fraza care ar putea acoperi sau scoate tot ceea ce mi-am adunat în ultimele două zile. Cică trebuie să ajutăm o persoană dornică de a-şi face studiile aici în România. Numai bine, de ce nu? Cu atât mai mult că şi eu de ceva timp am fost bine primită şi ajutată de persoane, cărora le voi fi mereu recunoscătoare, dar asta e altă piesă. Deci să incep cu începutul. Am adăugat pe mess o fată. Urma sâmbătă să o întâmpinăm pe „Doinita Doina” că aşa o chema pe reţeaua socială care ne permitea să mai schimbăm nişte cuvinte până la întâlnirea propriu-zisă. După discuţia incipientă mirosea a uşoară infantilitatea, dar nu credea că prostia poate avea aşa areal întins. În fine. După o zi grea de muncă, după ce cutreierasem străzile Sucevei, la ora 15:30, trebuia să fim la gara auto pentru a îngriji cum se şi cuvine de aceasta fire dornică de carteJ
Surpriza fusese pe măsură când am luat bagajele, care nu se prea lasau luate de la pământ, fară exagerare, plus că erau într-o pungă care „tăia” fără milă mâinile noastre. Eiiiii, suntem şi noi fete şi înţelegem. Înghiţim în sec şi mergem povestind câte ceva despre oraş, facultate, studenţie, peripeţii ca să nu pară drumul atât de anevoios. Ajunse aveam bucuria decoperirea unei comori, pe bune;)
Ne tragem sufletele un pic, punem ceva în gură, îi ajutăm să le comunice celor de acasă că este bine şi preconizăm să ajungem la Cetatea de Scaun-cartea de vizită a orasului, dar oboseală ne-a muiat şi duşul a fost cel pentru care am optat în unanimitate. Cu plecarea în oraş lasăm pentru ziuă următoare.
Dar un lucru nu îl facusem de cu seară, nu am ascultat povestea de seară, cred că tocmai de aceea, nou-venita romincă, începe să strocescă o discuţie telefonică, cu cineva, la ora cea mai potrivită(5:07) din curiozitate luasem tel, cu atât mai mult după ce pătrunsesem ceva în esenţă. Credeam că am în cameră o sciitoare de scenarii pentru seriale ieftine, cu scâncete şi vorbă multă şi fără rost, cu iesterii-pălăvrageală, nu alta…După vreo jumătate de aiureală îmbinată cu proverbe şi zicale”După faptă şi răsplată”, „După sac şi cârpală”. Străluceşte de deşteptăciune. Pentru prima oară în aşa masură mi-a fost ruşine de individul ce vine din Republica Moldova. După ce termină vrajeală o întreb: „Ce e cu teatrul ăsta, cum adică nu ştie unde se află, cu cine a vorbit?” Mi-a răspuns ceva foarte neconvingător.
Dar nici chef nu aveam să o ascult, cu atât mai mult că peste câteva ore mă aşteaptă o nouă zi de muncă, dar ei ce-i pasă? Ba nu, o să-i pese, că va merge cu noi pe străzile oraşului, să suporte şi ea mutanţii, să văd îi va mai zburda fundul, aşa cum noi i-am ascultat baladele idioate, nocturne.
Azi s-a mai văzut cu cineva de la Botoşani,habar nu are cine e, dar l-a cunoscut pe internet şi asta contează. Se pregătesc să meargă la promenadă, şi nu cu cineva oarecare, dar cu unul din cei sucevenii şi persoanele rar întâlnite care spun lucrurilor pe nume. Cred că şi acest potenţial de articolaş-bombă va fi valorificat la justa valoare:D. Încă nu au plecat, dar deja le aştept cu noi senzaţii, ştiu că de data aceasta va fi ceva „mexican”, bine piperat şi condimentat!
Sincer, nu înţeleg, de ce aş ajuta şi susţine împăinginirea stârpiturii?
P.S Liuda, „regozorul” a fost nimic pe lângă „scenaristul” ăsta tânăr şi verde şi cu puţine şanse de a se coace. Trist.
Femeia fără coastă 